duminică, 25 martie 2007

Alternative

Pentru cei care nu sunt pe deplin satisfacuti de concertele si festivalurile care vor avea loc in aceasta vara in Romania, exista deja celebra varianta spaniola. Probabil ca Spania este gazda celor mai tari festivaluri de vara care au loc in Europa iar trupele care participa la aceste evenimente sunt de toate categoriile; fie arhicunoscute, cu vanzari de sute de mii de albume si expunere maxima, fie trupe mai mici, fara contract cu vreo casa de discuri, cunoscute si apreciate numai de cei intr-adevar pasionati.

Desi participarea la un astfel de festival ar parea, la prima vedere, un demers foarte costisitor, realitatea e cu totul alta. De cand cu intrarea pe piata romaneasca a companiilor aeriene low- cost, un zbor pana la Barcelona poate costa intre 100 si 150 de euro, cu toate taxele incluse. Cazarea este si ea destul de ieftina. O camera la un hotel de 2 stele, in Barcelona, costa in jur de 70 de euro dar exista si varianta hostelului unde un pat costa de la 15 euro pe noapte.


Primavera are loc intre 31 mai si 2 iunie, la Barcelona, in complexul Parc Del Forum. Biletul costa 115 euro pentru toate cele trei zile iar printre cei care deja si-au confirmat participarea se numara The White Stripes, Smashing Pumpkins, Sonic Youth si Patti Smith.


In iulie vine randul unui festival mai mic. Aflat la a doua editie, Summercase se desfasoara pe durata a doua zile, pe 13 iulie la Madrid si pe 14 iulie la Barcelona iar biletul costa 85 de euro. Au confirmat pana acum Arcade Fire, The Chemical Brothers, Jarvis Cocker si The Jesus And Mary Chain.


Cel de-al treilea si cel mai mare festival spaniol este FIB care se desfasoara la Benicassim, un orasel aflat pe malul Marii Mediterane, la vreo 250 de km de Barcelona. Trenul de la Barcelona la Benicassim costa cam 25 de euro dar exista si varianta autocarului care costa doar 17 euro. Anul acesta FIB-ul se intampla pe durata a patru zile, intre 19 si 22 iulie. Biletul costa 160 de euro pentru toate cele patru zile, o suma nu foarte mare avand in vedere ca acolo vor canta Muse, Iggy & The Stooges si Arctic Monkeys.

Niciun comentariu: