The Good, The Bad & The Queen

Să încep cu o concluzie: The Good, The Bad & The Queen, deşi e formată din muzicieni cu un bacgkround fantastic, este, de fapt, jucăria personală a lui Damon Albarn pe care acesta o foloseşte pentru a demonstra că, dacă vrea, poate face de fiecare dată altceva. După plecarea lui Graham Coxon din Blur, a folosit Think Tank în scopul ăsta. Apoi a inventat Gorillaz, cu care a făcut tot ce nu făcuse pînă atunci, muzică de club şi, culmea, una de bună calitate. Acum i-a adunat pe Paul Simonon (ex The Clash), Simon Tong (ex The Verve) şi pe Tony Allen (Fela Kuti) şi i-a pus să joace, fix cum cîntă el. Componenţa trupei îi poate îndemna pe cei care n-au ascultat încă albumul să credă că ştiu la ce să se aştepte. Ei bine, nu seamănă a nimic din ce au făcut The Clash sau The Verve vreodată, iar asta pentru că Albarn nu a permis nici unui membru al trupei să se desfăşoare altfel decît cum şi-a pus el în cap. Simon Tong, de pildă, nici nu se simte; ce prestează el pe acest album putea face orice alt instrumentist de studio şi, garantat, ar fi sunat la fel. Însă astea sînt amănunte care conteaza mai puţin. Important e că The Good, The Bad & The Queen are toate datele unui album impecabil. Are atmosferă, are concept, e produs absolut perfect şi mai ales, nu e muzică de dragul muzicii, ci, în primul rind, de dragul mesajului pe care vrea (şi reuşeşte) să-l transmită. În timp ce London Calling (1979) evoca Anglia de la sfîrşitul anilor ’70, iar Parklife (1994) pe cea de la începutul anilor ‘90, acest disc, deşi e lucrat de oameni care au cîntat acea muzică în acele vremuri, e despre anii ăştia, ani în care războiul e în conştiinţa tuturor şi în care, din Anglia de acum 10 ani, n-a mai rămas mare lucru. Nu ştiu dacă Damon Albarn are nevoie să demonstreze ceva, cuiva, nu ştiu dacă scrie astfel de muzică ca să-i arate lui Graham Coxon că există şi altceva în afară de cîntece pop, fredonabile şi simple, şi nu ştiu dacă vrea să devină un David Bowie modern. Ce ştiu e că, dacă ar vrea să facă toate astea, ar reuşi fără nici un fel de dificultate. Acest album e dovada perfectă.

Republik, aprilie